O soluție Code for Romania. Află mai multe

Organizații neguvernamentale

Invazia Ucrainei de către Rusia a determinat un număr foarte mare de persoane din Ucraina să treacă granițele României în fuga din calea războiului, cu foarte puține lucruri asupra lor, cu cei dragi lăsați în urmă, și mulți neștiind în ce direcție s-o apuce.  Acest lucru a creat o nevoie foarte mare de asistență umanitară, dincolo de ce ar fi putut oferi instituțiile statului într-un termen atât de scurt. Mobilizarea cetățenilor și a ONG-urilor în întâmpinarea acestor persoane a fost exemplară, reușind să ofere sprijin, de multe ori personalizat, pentru nevoile în continuă schimbare ale acestora: de la alimente neperisabile, mese calde, produse de igienă, medicamente, haine, la cazare gratuită, consiliere juridică, psihologică, traducere, transport, orientare la granița dar și în orașe, cât și multe alte tipuri de sprijin. În plus, transporturi cu asistenta umanitară, facilitată de ONG-uri, sub forma diferitelor produse necesare celor care au rămas în Ucraina, trec zilnic granița.

Mai jos am surprins răspunsul câtorva dintre organizații, dar lista este departe de a fi completă. De aceea, dacă observi că lipsește un actor relevant, sau că informația este neclară sau incompletă , te rugăm să ne transmiți un e-mail la cineceface@code4.ro ca să putem completa această listă.

Asociația Ecumenică a Bisericilor, prin activitățile sale, sprijină incluziunea socială a persoanelor marginalizate. Echipele AIDRom oferă asistenţă umanitară la graniţă, dar și în alte orașe din țară. Printre servicii se numără pachete de instalare (produse alimentare, produse de igienă, articole vestimentare, alte necesități), consiliere juridică, traduceri legalizate, activități educative și socio-culturale, cursuri de limba română, acces la servicii medicale, acces la educație. Are mai multe puncte de acces și de informare: București, ️Timișoara, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare, Giurgiu.

Site și donații: www.aidrom.ro  

Înființată în Cluj-Napoca în 2001, ARC susține de peste 20 de ani dezvoltarea comunităților prin facilitarea relațiilor dintre ONG-uri și donatori.

În contextul crizei din Ucraina, în parteneriat cu un consorțiu format din 7 organizații și federații pe zona de asistență și servicii sociale au lansat fondul Speranță pentru Ucraina. Rolul ARC este de a strânge, centraliza și administra donațiile, de a comunica cu donatorii, de a strânge nevoile din teren și de a aloca resurse către consorțiu. Acest mod de lucru are rolul de a lua presiunea fundraisingului de pe organizațiile prezente pe teren, experte în domeniile lor de intervenție. 

Site și donații: https://arcromania.ro/arc/ 

Asociația Anaid a fost înființată în 2020 și în activitatea de zi cu zi desfășoară proiecte pentru a veni în sprijinul oamenilor fără adăpost.

În contextul crizei din Ucraina, asociația a coagulat munca multor voluntari cât și sprijinul multor cetățeni pentru a oferi asistență refugiaților dar și celor care au rămas peste graniță. Încă din primul weekend asociația a organizat un traseu de donații în București și a reușit să trimită peste graniță peste 30 de tone de alimente, produse de igienă, lucruri pentru bebeluși, îmbrăcăminte și încălțăminte.
În prezent, asociația continuă activitatea pe 3 direcții:
- Centrul de donații din parcarea Ikea Pallady de unde trimit donații direct peste graniță.
- Sediul din Bd. George Coșbuc 36-38 unde primesc donații pe care apoi le redistribuie către centrele de refugiați din București care solicită ajutorul.
- Punctul fix de primire refugiați din Autogara Filaret, unde sunt prezenți 24/24 ajutându-i pe cei care ajung acolo atât cu lucruri de necesitate imediată (mâncare, îmbrăcăminte, produse de igienă etc) cât și cu sprijin pentru transport, cazare și alte nevoi.

site: https://asociatia-anaid.ro/
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău

Caritas Internationalis este organizația umanitară a Bisericii Catolice. Caritas România reunește 10 organizații ce lucrează în peste 30 de județe din țară, furnizând asistență socială, îngrijire la domiciliu, servicii medicale, programe socio-educative, suport pentru copii, persoane cu dizabilități si vârstnici.

În contextul crizei din Ucraina, confederația Caritas România și organizațiile Caritas din zonele de graniță oferă asistență refugiaților. Astfel, centrul de primire din Siret, Sighetu Marmației și Botiz oferă cazare, masă și sprijin pentru cei care își continuă drumul către alte țări. În Sighetu Marmației funcționează un centru social dedicat refugiaților cărora li se oferă consiliere, facilități de comunicare (acces la internet) și acces la o spălătorie. Iar în București, o echipă Caritas preia refugiații de la gară și îi transferă la ambasadă, la adăposturi sau la aeroport. Tiruri cu donații de alimente neperisabile, paturi, și produse sanitare sunt trimise periodic în Ucraina.

Site: https://caritasromania.ro/ 
Organizații membre: https://caritasromania.ro/membri/

Asociația Code for Romania proiectează, construiește și administrează ecosistemul de schimbare socială prin tehnologie al României. Din 24 februarie, Asociația Code for Romania și-a întrerupt activitatea obișnuită și a activat mecanismul War Task Force. Eforturile echipei și comunității de voluntari s-au îndreptat astfel spre construcția infrastructurii digitale de care refugiații veniți din Ucraina au nevoie.Rezultatul îl constituie 6 soluții care sunt live și facilitează accesul refugiaților la informații utile, resurse esențiale și servicii de sănătate, plus alte soluții în dezvoltare pentru facilitarea accesului la asistență psihologică și educație. Întregul efort a fost grupat în 5 etape:

  1. Dezvoltarea infrastructurii de informare pentru a facilita accesul ușor la informații utile. Prin platforma Dopomoha, disponibilă în ucraineană, engleză, rusă și română, refugiații ajunși în România au acces la informații esențiale pentru șederea în România. Informațiile sunt actualizate zilnic.

  2. Dezvoltarea sistemelor oficiale de management al ajutoarelor. Platforma Un Acoperiș permite refugiaților să înscrie cereri pentru locuri de cazare sigure, verificate de autorități și conforme nevoilor lor. Prin Sprijin de Urgență sunt gestionate toate celelalte resurse de care ar putea avea nevoie refugiații și pot fi înregistrate cereri de ajutor.

  3. Facilitarea accesului la servicii vitale pentru bolnavii cronici. Soluția Ukraine Child Cancer Help, construită în parteneriat cu Asociația Dăruiește Aripi, permite înregistrarea cazurilor de oncologie pediatrică pentru a primi ajutor specializat cât mai repede. Două soluții similare destinate persoanelor diagnosticate cu HIV și scleroză multiplă sunt acum în etapa de lansare. În plus, gândim soluții care să răspundă nevoilor pacienților care suferă de diabet, celor cu insuficiență renală, adulților diagnosticați cu cancer sau alte boli rare.

  4. Susținerea societății civile prin soluții digitale care să ușureze munca ONG-urilor implicate în gestionarea crizei refugiaților. Dezvoltăm un portal de servicii și de management al voluntarilor.

  5. Facilitarea accesului la asistență psihologică și educație pentru refugiați. Ne uităm la aceste nevoi ale celor care caută refugiul în România pentru a-i face să se simtă integrați în noua lor viață începută aici.

    site: www.code4ro.ro
    Donează
    Redirecționează 3.5% din impozitul tău

Organizația Concordia susține reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și a familiilor aflate în dificultate și orientarea lor spre o viață independentă și autonomă prin casele de tip familial, centrele de zi, școlile și locuințele sociale din București, Ilfov, Dâmbovița și Prahova. Concordia oferă persoanelor care au fugit din calea războiului din Ucraina 86 de locuri de cazare în centrele de tranzit din București și Ploiești, 3 mese pe zi și produse de primă necesitate.

Site: https://www.concordia.org.ro/ 
Donează aici
Redirecționează către Organizația Concordia 3.5% din impozitul tău

Fundația Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR) este o organizație non-guvernamentală înființată în 1998 și care are statut de utilitate publică din anul 2003. Organizația apără drepturile migranților, refugiaților și solicitanților de azil care ajung în România și le oferă asistență juridică și sprijin pentru a se integra.
De la începutul crizei, CNRR desfășoară activități de informare și consiliere a persoanelor care părăsesc Ucraina din cauza războiului, atât prin liniile telefonice unde se poate suna non-stop, cât și în persoană. Consilierii CNRR sunt prezenți în punctele de trecere a frontierei, precum și în Centrele Regionale pentru Solicitanți de Azil.
Alături de OIM și UNHCR, CNRR este unul dintre furnizorii de conținut verificat pentru platforma de informare dopomoha.ro, dezvoltată de Code for Romania și destinată persoanelor care ajung în țara noastră fugind din calea războiului din Ucraina.

Site: https://www.cnrr.ro/index.php/ro/
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie. Este auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistența umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Crucea Roşie Română are rol de sprijin secundar în asigurarea cazării persoanelor evacuate sau refugiate, asigurarea apei potabile şi hranei pentru persoanele afectate sau evacuate, asigurarea şi distribuirea ajutoarelor, organizarea primirii şi distribuţiei ajutoarelor umanitare de urgenţă. În completarea acestor activităţi, Crucea Roşie Română oferă sprijin uman şi logistic în spaţiile de cazare puse la dispoziţie de autorităţile statului, în punctele de triaj, acordă prim ajutor de bază, suport psihosocial şi serviciu de restabilire a legăturilor de familie. Filialele județene Crucea Roșie sunt parte din Comitetele Județene pentru Situații de Urgență. 

site: https://crucearosie.ro/
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău

Asociația Dăruiește Aripi sprijină accesul la servicii medicale și sociale pentru copiii cu afecțiuni onco-hematologice. Împreună cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică au creat un serviciu național de preluare și repartizare în centrele de specialitate pentru copiii cu cancer din Ucraina. Solicitările sunt preluate și procesate de medici specialiști și rezidenți în onco-hematologia pediatrică cu ajutorul unei aplicații digitale dezvoltată de Code for România special pentru această inițiativă. Prin intermediul platformei, cazurile sunt repartizate în centrele din țară. Oferă, de asemenea, soluții și pentru nevoile familiilor care însoțesc acești copii (transport, cazare etc.).

site: www.daruiestearipi.ro
Donații
Redirecționează 3.5% din impozitul tău

Asociația Diakoniewerk Internațional din România, membru fondator al Federației ONG – urilor Sociale din Transilvania are în componența sa Centre de Zi care sprijină persoanele cu dizabilități, copiii din medii defavorizate și facilitează integrarea acestora în societate.

 În contextul crizei din Ucraina, Asociația a demarat un proiect în scopul susținerii persoanelor cu dizabilități, a celor cu nevoi speciale din Ucraina și a organizațiilor din care fac parte. Obiectivele de bază sunt:

-          Suport psihologic atât prin întâlniri fizice, cât și online, oferită de specialiști din Ucraina care se află deocamdată în Sibiu.

-          Transport ajutor umanitar către organizațiile de profil din Ucraina în dependență de necesitățile persoanelor cu nevoi speciale și a familiilor acestora.

Site: www.diakoniewerk.ro

Redirecționează 3.5% din impozitul tău


eLiberare este o organizație neguvernamentală care luptă împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale. Conduce primul centru din România care oferă asistența victimelor acestui fenomen. 

În contextul crizei din Ucraina a elaborat un ghid destinat celor care oferă asistență umanitară pentru a-i atenționa în legătură cu riscurile de trafic la care sunt supuse persoanele strămutate. A elaborat un material și cu măsuri de siguranță pentru ucrainenii care caută zilele acestea refugiu în România.

Site: www.eliberare.ro
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


Fundația Estuar este un ONG care activează în domeniul sănătății mintale a adulților și care oferă servicii de consiliere psihologică, socială și psihiatrică dar și programe de reintegrare în comunitate a persoanelor afectate de probleme de sănătate mintală. Are o rețea de centre sociale în București, Giurgiu, Ploiești și Cluj, care oferă servicii de sănătate mintală.

De la debutul crizei din Ucraina, Fundația Estuar a organizat mai multe ateliere de pregătire pentru psihologii și asistenții sociali care sprijină refugiații și un ghid de intervenție pentru cei care asistă persoane care vin din zone de război. Psihologii Estuar cât și voluntari ai organizației au oferit sprijin psihologic în centrele de refugiați.

 site: www.estuar.org   
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


Fundația FARA contribuie prin programele dezvoltate la creșterea calității vieții, a coeziunii și responsabilității sociale în unele dintre cele mai sărace comunități din România.

În cadrul campaniei de Solidaritate pentru Ucraina au identificat nevoi în coordonare cu autoritățile de la Vama Siret și au pus la dispoziția celor care caută refugiu din calea războiului mai multe spații de tranzitare, paturi, alimente.

site: https://faracharity.ro/
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


FONPC  are peste 100 de organizații membre și este principalul partener de dialog al statului în dezvoltarea politicilor publice pentru bunăstarea copilului.

În contextul crizei din Ucraina, FONPC a oferit webinarii de prim ajutor psihologic adresate profesioniștilor care lucrează cu copiii și familiile care părăsesc Ucraina din cauza războiului.

https://fonpc.ro/ 
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


Federația Organizațiilor Neguvernamentale - FOND, în calitate de platformă reprezentativă alcătuită din 34 de ONG-uri românești active în domenii diverse din sfera cooperării internaționale pentru dezvoltare și ajutorului umanitar, dorește să ofere o viziune cât mai clară a ajutorului acordat de organizațiile membre în sprijinul populației ucrainene (pe teritoriul României și în afară). Membrii FOND desfășoară în acest moment activități care vizează acordarea sprijinului direct și indirect, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și în centre de coordonare a asistenței pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina.

FOND lansează campania “SOS Ucraina! Umanitate fără frontiere” prin intermediul căreia strânge fonduri ce urmează să fie puse la dispoziția organizațiilor neguvernamentale din Ucraina.

site si donații: https://www.fondromania.org/


FONSS reunește 44 organizații care activează în domeniul serviciilor sociale din Iași, Bacău, Neamț, Suceava, Galati, București, Giurgiu și Prahova.

ONG-urile membre ale FONSS acționează în diverse puncte din țară pentru preluarea refugiaților din vămi (Siret, Albița, Socola, Giurgiulești) și oferirea de cazare și asistență umanitară. În paralel, prin Centrul de Urgențe Sociale, realizează un sistem de gestionare a intervenției de urgență socială pentru a asigura colaborarea dintre organizațiile membre, cele din FONPC și Caritas România. De asemenea, gestionează centrul de asistență pentru refugiați de la Gara CFR Iași. FONSS mai desfășoară și un program de formare și sprijin al profesioniștilor care lucrează cu persoanele care părăsesc zonele de conflict sau care sunt afectate de conflicte armate. 

 site: https://fonss.ro/ 
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


FONTIS cuprinde peste 30 de organizații de tineret din Iași și pune la dispoziția ONG-urilor care lucrează cu refugiați o baza de date de peste 500 de traducători pe rusă și ucraineană.

site:  https://fontis.ro/ 
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


Fundația Comunitară Brașov este o organizaţie care dezvoltă iniţiativa comunitară din judetul Braşov prin acordarea de finanţări către proiecte locale din diverse domenii: educaţie, social, protecţia mediului, cultură, protecţia animalelor, revitalizare urbană.

În contextul crizei din Ucraina, face parte din grupul de lucru "Brașov pentru Ucraina" alături de Primăria Municipiului Braşov și alți 17 membri ai societății civile. Fundația Comunitară Brașov a colectat donații și a trimis medicamente și materiale medicale de prim ajutor în 3 direcții: către primăria din Cernăuți, către Spitalul Clinic de Copii din Cernăuți și către regiunea Bucha, lângă Kiev, a trimis produse alimentare pentru Mykolayiv (48.972 conserve cu alimente) și a oferit saltele de pat și servicii pentru refugiații din Brașov.

Site: https://fundatiacomunitarabrasov.ro/
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


Înființată în 1994 în cadrul unei inițiative a Comisiei Europene, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) lucrează pentru crearea și menținerea unui cadru de funcționare favorabil organizațiilor neguvernamentale.

De la izbucnirea conflictului din Ucraina, FDSC s-a implicat direct în oferirea de sprijin în coordonarea demersurilor dintre ONG-uri și autoritățile centrale și locale, acordarea de suport financiar și facilitarea accesului la resurse din partea donatorilor interni și internaționali, instituționali sau privați. În aprilie 2022, FDSC are în portofoliul de finanțare mai bine de 400 de organizații neguvernamentale din România, din care 39 au fost deja sprijinite direct pentru dezvoltarea de activități menite să amelioreze situația celor strămutați din Ucraina în România. 

Site: https://www.fdsc.ro/ 


Geeks For Democracy este o comunitate de profesioniști din domenii diverse (IT, digital, comunicare, PR, juridic, design) care își pun la comun expertiza pentru proiecte în folosul societății. Geeks For Democracy împreună cu Impact Hub au creat Call Center-ul care operează inclusiv în limba ucraineană pentru persoanele care ajung în România fugind din calea războiului. Call-Center-ul, accesibil la 0377 300 300, oferă celor care au părăsit Ucraina informații legate de cazare, transport, servicii medicale, produse alimentare și de igienă, dar și consiliere în legătură cu legislația (azil, job, educație).

Site: https://g4d.ro/ 
Donează
Redirecționează 3.5% din profitul tău


Habitat for Humanity este o organizație non-profit globală, prezentă în 70 de țări, care are misiunea de a eradica locuirea precară și de a ajuta comunitățile vulnerabile să acceseze locuințe decente. 

Echipe Habitat for Humanity se află la granițele Siret și Isaccea, dar și în București, la Gara de Nord, unde asistă familiile din Ucraina prin oferirea de cazare. Soluțiile lor sunt atât pentru locuirea de urgență, cât și pentru locuirea tranzitorie și pe termen lung. Pe lângă asta, au oferit familiilor din Ucraina kit-uri de urgență cu rucsacuri, baterii externe și încărcătoare de telefon, dar și încălzitoare electrice pentru taberele mobile.

Site: www.habitat.ro 
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


JRS este o organizație internațională prezentă în peste 50 de țări care oferă asistență refugiaților și persoanelor strămutate. Printre serviciile sale se numără asistență și reprezentare legală, consiliere socială, asistență materială, medicală și cazare, activități culturale și educaționale. JRS este prezentă în România în toate centrele de recepție (București, Timișoara, Șomcuta Mare, Giurgiu, Rădăuți și Galați), în două centre de detenție (Arad și Otopeni) și conduce două centre de integrare, la Galați și Constanța. 

De la debutul crizei din Ucraina, JRS oferă consiliere legală și socială, sprijină persoanele din Ucraina cu mâncare, găsirea unei cazări, colectare și redistribuire de donații și asistență la punctele de trecere a frontierei.

site: www.jrsromania.org
Donează


Liderjust este o organizație neguvernamentală care promovează leadershipul şi iniţiativa în justiţie, statul de drept, valorile democratice şi implementarea bunelor practici în domeniul educaţiei juridice şi democraţiei participative.

Liderjust este partener Code for Romania și oferă asistență juridică în construirea unei infrastructuri digitale pentru societatea civilă și autorități. În contextul crizei din Ucraina, echipa de la Liderjust a elaborat termenii și condițiile pentru folosirea platformei Un acoperiș, dezvoltată de Code for Romania și pusă la dispoziția Guvernului României. Platforma este gestionată de Departamentul pentru Situații de Urgență și prin intermediul ei cei care au fugit din Ucraina pot solicita cazare gratuită, oferită tot prin intermediul platformei de autoritățile publice, persoane juridice (de exemplu hoteluri) sau persoane fizice.

site: www.liderjust.ro 
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


LOGS - Grup de Inițiative Sociale este o organizație “grassroots” din Timișoara, care din 2019 oferă sprijin grupurilor vulnerabile de migranți care ajung în vestul țării. Chiar de la debutul crizei din Ucraina, LOGS a operat un call-center pentru informații și consiliere (limba engleză, rusă și ucraineană), a oferit asistență persoanelor din Ucraina care au ajuns în Timișoara și a coordonat un grup mare de voluntari care au verificat cazările puse la dispoziția persoanelor din Ucraina și au oferit asistență sub formă de apă și mâncare la Vama Nădlac, în timpul lung de așteptare la ieșirea din țară.

La câteva săptămâni după începerea crizei, LOGS a preluat coordonarea Centrului de Suport Timișoara, organizat de primăria Timișoara și Direcția de Asistență Socială Timișoara. Acest centru reprezintă un punct unic de contact pentru toate persoanele care vin din Ucraina și reunește toate resursele din comunitate: asistență materială (tichete de masa), finaciară, spații de cazare verificate, servicii de consiliere. Persoanele care au nevoie de asistență sunt înregistrate într-o bază de date și urmărite caz cu caz de personalul DAS și voluntari pentru oferirea unor servicii complete (inclusiv găsirea unui loc de muncă, consiliere psihologică, traduceri).

site: https://grupullogs.ro/


Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală care apără și promovează drepturile copilului. Organizația este activă în domeniul azilului din 1995, derulând o serie de proiecte care oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate. 

Echipele Salvați Copiii România sunt pe teren, în proximitatea punctelor de frontieră cu Ucraina și în centrele pentru refugiați din Maramureș, Suceava și Galați, pregătite să acorde asistență umanitară copiilor și familiilor acestora care se refugiază din calea războiului. Scopul intervențiilor Salvați Copiii este de a asigura și promova respectarea drepturilor copiilor solicitanți de azil și beneficiari de protecție internațională. De asemenea, oferă servicii integrate pentru a răspunde nevoilor copiilor la momentul sosirii în România, pe perioada procedurii de azil și după obținerea protecției internaționale, în vederea integrării în plan social și educațional.

site: https://www.salvaticopiii.ro/
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


Asociația Rădăuțiul Civic este un ONG care promovează implicarea cetățenilor în viața comunității. În contextul crizei din Ucraina, Rădăuțiul Civic a lansat “Fondul de solidaritate” ale cărui donații merg către ajutor umanitar pentru refugiații de la punctul de trecere a frontierei din Siret, conectând nevoi cu resursele disponibile: transport, cazare sau alimente. Asociația mai organizează transporturi umanitare peste graniță (Cernăuți, Mahala, Bănceni) și facilitează donații între companii și instituții ale statului.

site: www.radautiulcivic.ro 
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău

Terre des hommes România este o delegație a Terre des hommes (Tdh), cea mai importantă organizație elvețiană din domeniul protecției copilului. Fundația Terre des hommes este prezentă în România din 1992 și prin activitățile și proiectele sale contribuie la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului și la reforma asistenței sociale. 

 În contextul crizei din Ucraina, Terres des Hommes recrutează personal pentru a forma echipe mobile și a oferi sprijin de urgență refugiaților din Ucraina, atât la granițe, cât și în alte zone din România. Fundația gestionează un spațiu de joacă la Gara de Nord din București pentru copiii ucraineni și a creat un ghid disponibil în engleză, română, ucraineană și rusă pentru voluntarii și profesioniștii care vin în contact cu copiii refugiați din Ucraina. 

site: https://www.tdh.ro/
Donații


UNBR este persoană juridică de interes public și unica organizație profesională care, împreună cu barourile membre, asigură exercitarea calificată a dreptului la apărare, competența și disciplina profesională, protecția demnității și onoarei avocaților membri. Campania UNBR și a barourilor din țară „Avocați pentru Refugiați” a implicat un ghid bilingv româno-ucrainean, telefon verde dedicat exclusiv cetățenilor ucraineni și o listă a avocaților care pot oferi asistență juridică gratuită. De asemenea, s-a oferit să sprijine juridic avocații ucraineni.

site: https://www.unbr.ro/category/avocati-pentru-refugiati/


World Vision România este o organizaţie parteneră a World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga lume care desfășoară programe pe termen lung în comunități rurale, cu accent pe educaţie şi protecţia copilului, angajament civic, agricultură şi antreprenoriat.

În contextul crizei din Ucraina, World Vision Romania susține centrele de refugiați din București prin donații de alimente, produse de igienă și obiecte de maximă necesitate și au trimis donații de saltele, produse igienico-sanitare, mașini de spălat și obiecte de cazarmament către spitalele din Ucraina. De asemenea, sunt prezenți la Huși, Iași și Siret cu spații special amenajate pentru mame și copii.

Echipa World Vision Romania a sprijinit mii de ucraineni care au tranzitat Iașiul cu ajutor pentru acces la servicii medicale, cazare, transport și consiliere pentru protecția față de traficul de persoane.

site: www.worldvision.ro 
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău


Zi de Bine este o asociație care, prin campanii de donații, desfășoară diferite proiecte sociale pentru cauze diverse. Zi de Bine a promovat conceptul donațiilor cu ocazia zilei de naștere pentru a susține unul din proiectele asociației. Fiecare lună este dedicată altui proiect, iar luna martie a fost dedicată ajutorului pentru Ucraina, campania numindu-se Scut pentru Ucraina. Prin campanie s-au colectat bani dar și produse alimentare, de igienă, saci de dormit și pături care au fost livrate către Ucraina. 

Asociația Zi de Bine s-a alăturat Telios Care în crearea unui call-center medical gratuit în limba ucraineană pentru refugiați la numărul 0040 37 37 87 805. A sprijinit cererile de ajutor ale altor organizații cu activitate în punctele de trecere a frontierei, cum ar fi Asociația Rădăuțiul Civic sau Uniunea Ucrainienilor - filiala Suceava. A organizat trimiterea de echipamente medicale și medicamente în Ucraina, donate de MedLife și Medici Fără Frontiere, care au fost transportate peste graniță de pompieri prin coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.  Zi de BINE își propune să devină un hub de resurse – materiale și informaționale – pentru ONG-urile care sprijină eforturile de primire/acomodare ale refugiaților ucraineni.

site: www.zidebine.ro 
Donează
Redirecționează 3.5% din impozitul tău